CSM: Premierul Victor Ponta a afectat independenţa justiţiei în cazul Năstase. Raportul integral al Inspecţiei Judiciare. UPDATE
Declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, care a fost adoptat astăzi în Plenul CSM, cu majoritate de voturi. Raportul CSM face şi un inventar al dosarelor penale despre care Ponta a declarat că sunt politice, din care reiese că premierul este cercetat penal în două dosare la DNA, privind prejudicierea Complexurilor energetice Rovinari şi Turceni. De asemenea, la Parchetul General se află în curs de soluţionare alte 5 plângeri penale pe numele lui Victor Ponta .
Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu: ce a făcut Ponta este„extrem de grav”
Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat joi că este extem de grav că oameni politici care deţin funcţii în stat fac afirmaţii ce urmăresc decredibilizarea sistemului judiciar şi că premierul a indus ideea că celeritatea soluţionării cauzelor diferă în raport de culoarea politică a inculpaţilor.
Reacţia lui Antonescu, după ce şeful CJ Constanţa a cerut desfiinţarea DNA prin lege
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că dezavuează solicitarea Consiliului Judeţean Constanţa de a desfiinţa Direcţia Naţională Anticorupţie printr-o lege, precizând că a fost o simplă declaraţie făcută în „împrejurări tulburate”.
Băsescu: Am propus să începem din acest an procesul de intrare în Schengen
Preşedintele Traian Băsescu i-a propus lui Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, ca procesul de integrare a României în spaţiul Schengen să înceapă anul acesta.
Iurie Leancă: Republica Moldova este gata să ofere regiunii transnistrene o autonomie largă
Premierul Iurie Leancă a afirmat în interviul pentru publicaţia rusă că autorităţile de la Chişinău nu intenţionează „să elaboreze un plan de soluţionare cuprinzător pentru reglementarea conflictului transnistrean şi se vor „concentra pe paşi mici, înţelegând foarte bine care sunt limite de care nu pot trece”.
Parlamentul European RESPINGE TOTAL, printr-o rezoluţie, „orice propunere de a plafona numărul de migranţi din UE”
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie în care se face apel la nediscriminare: Toţi lucrătorii din UE sunt trataţi în mod egal
Iohannis: Este inadmisibil să spui poporului că stă pe marginea prăpastiei
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi că este inadmisibil ca preşedintele Traian Băsescu să spună că România se află pe marginea prăpastiei în urma vizitei oficialului american Victoria Nuland. Totodată, primarul Sibiului consideră că şeful statului ar fi principalul responsabil de această situaţie pentru că de nouă ani este preşedintele României.
Mediafax Talks about Lobby: Transparenţa activităţii de lobby în dezbatere publică
Agenţia de presă Mediafax şi Asociaţia Registrul Român de Lobby organizează, în 28 ianuarie 2014, conferinţa „Mediafax Talks about Lobby” pe tema transparenţei activităţii de lobby, în contextul actualului proiect de lege propus de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în decembrie 2013.
Vladimir Putin: Rusia speră într-o „cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România“
Moscova speră într-o „cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România”, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, la ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a 18 ambasadori în Rusia.
VIDEO Băsescu: „Eu nu am cerut demisia Guvernului Boc, deşi am mârâit. Nu pot să spun: «Ponta, demisionează!»“
Preşedintele Traian Băsescu a făcut joi seară o retrospectivă a vizitei sale la Bruxelles. Aderarea României la Schengen, Republica Moldova, eşecul proiectului Nabucco au fost subiectele principale de discuţie. Şeful statului a mai vorbit despre decizia CCR privind modificările Codului Penal, despre proiectul de descentralizare şi despre rolul lui Adrian Năstase în PSD.
Parlamentul Europeana: Cetăţenia UE nu e de vânzare
Cetăţenia EU nu trebuie sa aibă „o etichetă de preţ“ ataşată, menţionează Parlamentul European într-o rezoluţie adoptată joi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. PE cere Comisiei Europene să stabilească clar dacă schemele create de unele state membre, în special Malta, care duc la vânzarea cetăţeniei naţionale, şi implicit a celei europene, respectă litera şi spiritul tratatelor europene şi regulile UE privind nediscriminarea.
ISMB: Fiecare şcoală va avea propria comisie care să verifice posibila colectă de bani de la părinţi
Fiecare şcoală va desemna o comisie internă care să verifice o posibilă încălcare a prevederilor legale privind implicarea cadrelor didactice în colecta de bani de la părinţii elevilor pentru diferite activităţi, a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).