Purtătorul de cuvânt al PSD: Băsescu încearcă să ne oblige să-l mai suspendăm, dar nu o vom face

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că era obligatorie coabitarea între preşedinte şi premier, aceasta având efecte pozitive în economie, el apreciind totodată că, prin acţiunile sale, Traian Băsescu încearcă să oblige USL să-l suspende din nou, dar nu se va întâmpla acest lucru, informează mediafax.ro.

Statul a ratat cu 1,5 miliarde de euro ţinta veniturilor la buget. Cum am ajuns, totuşi, la o evoluţie “superioară estimărilor”

Cu toată că veniturile bugetului general consolidat au fost, în prima jumătate din 2013, cu 1,5 miliarde de euro sub ţinta asumată la începutul anului, Guvernul se laudă cu o evoluţie economică “superioară estimărilor iniţiale”.

Statul român a fost condamnat la plata a 450 de milioane de euro

Condamnările la CEDO costă România alte 155 milioane de lei
Statul român a fost condamnat de instanţele interne la plata a peste 450 de milioane de euro, în ultimii cinci ani. Din această sumă, aproximativ 110 milioane de euro reprezintă plăţile efectuate de stat dispuse de instanţele din România ca despăgubiri civile pentru erorile judecătoreşti, daune sau alte cheltuieli.

Cum explică Ministerul de Finanţe introducerea CASS în cazul veniturilor din chirii

Introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obţinute din chirii de către persoanele fizice, prevăzută în noua scrisoare cu FMI, reprezintă doar “un prim pas” pentru ca aceste contribuţii să fie plătite de persoanele care obţin venituri din altă sursă decât salariul.

BNR a redus prognoza de inflaţie pentru 2013 şi 2014

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%, după ce în mai a fost coborâtă proiecţia de la 3,5% pentru 2013, a anunţat miercuri guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, informează Mediafax.

INS: Cifra de afaceri în industrie a crescut cu 5,4% în prima jumătate a acestui an

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 5,4% în primul semestru al acestui an, în termeni nominali, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează agerpres.ro.

Băsescu: Autostrada Arad-Nădlac este o dovadă de proastă guvernare

Preşedintele Traian Băsescu consideră că autostrada Arad-Nădlac este o dovadă de proastă guvernare, în condiţiile în care trebuia finalizată în aprilie acest an, iar lucrările au fost oprite în noiembrie 2012 din cauză că firma constructoare a intrat în insolvenţă, informează agerpres.ro.

Diplomat UE: Justiţia este singura problemă majoră în apropierea Republicii Moldova de UE

Corupţia este cea mai mare problemă a Republicii Moldova, iar reformarea justiţiei este un indicator cheie care va permite Republicii Moldova să avanseze în relaţiile cu Uniunea Europeană, a declarat miercuri şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău Dirk Schuebel, în cadrul unei conferinţe la care a fost lansat un proiect de asistenţă tehnică pentru reformarea justiţiei, informează agerpres.ro.

Îndrumaţi de extremiştii de la Jobbik, radicalii maghiari îşi fac tabără într-o comună din Harghita, „apăraţi” de o grupare paramilitară

Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal a început, miercuri, în Harghita, sprijinită financiar de Primăria Joseni şi CJ, preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, urmând să susţină o prelegere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Loading