Temele României în noul acord cu FMI

Reformarea sistemului sanitar, restructurarea companiilor de stat şi privatizarea unora dintre acestea, continuarea liberalizării pieţelor de energie electrică şi gaze vor fi părţile principale ale noului acord, alături de consolidarea macroeconomică şi o mai mare atenţie acordată sectorului bancar.

Harta şpăgilor în lume: Corupţia creşte vertiginos în România

În unele ţări, nevoia de a mitui funcţionarii rămâne un fapt de viaţă deprimant. Aceasta este constatarea unui nou sondaj realizat de Transparency International.

Băsescu: România va acorda Republicii Moldova 100 de milioane de euro pentru proiecte concrete

Preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări miercuri, la Chişinău, că România va continua să acorde banii din grantul de 100 de milioane de euro promis Republicii Moldova, dar pentru aceasta trebuie să existe proiecte.

Ponta, replică la promisiunile făcute Republicii Moldova de Băsescu: La câte promisiuni s-au făcut, moldovenii erau mai bogaţi decât Qatarul

Victor Ponta a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că, dacă toate promisiunile de sprijin făcute Republicii Moldova ar fi fost materializate, statul vecin ar fi fost mai bogat decât Qatarul şi i-a îndemnat pe miniştri să trateze “serios” relaţia cu Chişinăul. Afirmaţia premierului vine în contextul în care preşedintele Traian Băsescu efectuează miercuri o vizită la Chişinău, unde a promis că România va continua să acorde bani din grantul de 100 de milioane de euro anunţat în 2010.

Primarul Chişinăului propune ca statul român să ofere anual câte 50 de mii de euro fiecărei primării din Republica Moldova

Primarul Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, crede că dacă statul român ar investi mai mult în Republica Moldova, acest lucru ar putea schimba percepţia asupra României, să nu se mai vorbească de jandarmul român care dădea palme în perioada interbelică. Într-un interviu acordat RFI, Chirtoacă propune ca statul român să ofere anual câte 50 de mii de euro fiecărei primării din Republica Moldova.

Viktor Orban revine în România la un an după ce l-a salvat pe Băsescu!

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va fi şi în acest an oaspetele de seamă al universităţii de vară “Tusvasnyos”, care va avea loc în perioada 23-28 iulie la Băile Tuşnad din judeţul Harghita. La vizita din 2012, care a avut loc cu o zi înaintea referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Orban a lansat un apel faţă de minoritatea maghiară din România să boicoteze referendumul, astfel încât pragul de prezenţă pentru validarea referendumului să nu fie atins, salvându-l implicit pe Traian Băsescu de la demitere.

Englezii cer poliţişti români pentru a opri imigranţii să-şi mai facă nevoile în centrul Londrei

Consiliul regiunii Westminster, din centrul Londrei, a făcut apel la guvernul României să trimită o echipă de poliţişti care să se ocupe de vagabonzii cu cetăţenie română care au ocupat împrejurimile monumentului Marble Arch, informează publicaţia Evning Standard.

Mesajul lui Băsescu în Moldova: “Sper să fiţi mai pregătiţi ca noi pentru parcursul integrării în UE”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că şi-ar dori ca Republica Moldova să fie mai pregătită decât a fost România pentru ceea ce înseamnă parcursul european, punctând că pentru acest proces este nevoie de o economie competitivă, o justiţie independentă şi de respectarea statului de drept.

Cum ar arăta economia României dacă s-ar reunifica cu Republica Moldova

Eventuala unire a României cu Re­publica Moldova ar aduce Româ­niei un plus de 3,7 mil. locuitori, o creştere a PIB de 5,5 mld. euro (4,2% din PIB-ul României) şi un plus de suprafaţă de aproape 34.000 km pătraţi. În acelaşi timp, PIB-ul per/capita al „noii“ Românii ar scădea la 5.700 de euro, având în vedere că PIB-ul per capita în România a fost în 2012 de aproximativ 6.700 de euro, în vreme ce al Republicii Moldova de doar 1.500 de euro.

Loading