Cine şi cât câştigă din reducerea TVA la pâine. Reprezentant Rompan: “Este o măsură istorică. Românii vor mânca o pâine mai sigură alimentar”

După negocierile cu FMI, premierul Victor Ponta a anunţat luni că reducerea TVA la pâine, făină şi cereale până la 9% devine realitate. Se va întâmpla de la 1 septembrie, potrivit discuţiilor cu reprezentanţii Fondului. Anunţul lui Ponta este considerat de jucătorii din industrie drept unul istoric  după mai bine de şase ani de când patronatul insistă pentru reducerea TVA. Cine va câştiga însă de pe urma acestei decizii? La o primă vedere, pare că toată lumea – de la procesatori la clientul final. Va creşte marja de profit, spun specialiştii în fiscalitate, în vreme ce oamenii din industrie vorbesc despre mediu concurenţial corect şi beneficii directe pentru consumator: românii vor mânca o pâine mai sigură.

Ponta vrea de la miniştri o strategie pentru 2018 cu proiecte ce nu au putut fi realizate în 100 ani

Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor ca, pentru această toamnă, să îi propună o serie de proiecte care să fie incluse într-o Strategie pentru 2018, prin care vor fi marcaţi şi “100 ani de România”, arătând că un obiectiv este construcţia unei autostrăzi care să lege Ardealul, Moldova şi Muntenia.

Cum a transformat Viktor Orbán criticile Vestului în capital politic în Ungaria: maghiarii îl compară cu eroii naţionali

Premierul maghiar Viktor Orbán a reuşit să se folosească de certurile cu Bruxelles-ul şi de criticile primite din Vest pentru a-şi clădi imaginea unui aprig apărător al suveranităţii naţionale, ceea ce-l va ajuta fără îndoială să câştige aleegerile de anul viitor şi să obţină astfel un nou mandat în fruntea Executivului de la Budapesta.

Ce aduce noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare la 1 septembrie: pâinea poate se ieftineşte, alcoolul sigur se scumpeşte

Noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare la 1 septembrie, prevede reducerea TVA la pâine la 9%, ceea ce ar putea determina scăderi de preţuri la acest produs, creşterea accizelor la alcool şi introducerea unor taxe pentru bijuterii, blănuri, maşini puternice şi alte bunuri de lux, determinând o scumpire certă.

Ponta: „Declaraţia lui Tokes ar trebui sancţionată şi de Băsescu dacă România ar avea preşedinte“

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi că declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes privind „protectoratul“ Transilvaniei ar trebui sacţionate şi de Traian Băsescu dacă România ar fi avut un preşedinte. Ponta a catalogat afirmaţiile lui Tokes insultătoare şi împotriva legii.

Bunurile de lux, sub lupa autoritatilor! Ministerul Finantelor introduce accize pentru aur, platina, blanuri, iahturi, arme

Bijuteriile de aur si platina, blanurile naturale, masinile noi si rulate, cu motoare mai mari de 3.000 de cmc, dar si alte bunuri de lux vor fi supuse accizarii incepand cu 1 septembrie, potrivit Ministerului Finantelor Publice.

Ponta: TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, de anul viitor, dacă există condiţii

TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, chiar de anul viitor, dacă vor exista condiţii şi dacă măsura aplicată în cazul pâinii se va dovedi una de succes, a declarat marţi premierul Victor Ponta, informează agerpres.ro.

E oficial: Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a blocat proiectul lui Dragnea de modificare a legii care pune jumătate din administraţia USL în incompatibilitate

Ministerul Justiţiei confirmă într-un răspuns pentru gândul informaţia potrivit căreia proiectul de modificare a legii incompatibilităţilor, propus de vicepremierul Dragnea, a primit aviz negativ. Liviu Dragnea declarase pentru gândul că a depus în urmă cu două luni un act normativ la Ministerul Justiţiei şi că aşteaptă un răspuns. Surse guvernamentale au precizat că răspunsul a fost unul negativ, lucru dovedit de Ministerul de Justiţie.

Jön az autópálya-hatóság Romániában

Az új hatóság a Romániai Autópályák és Országutak Országos Társaságából válik ki, és Dan Sova nagyberuházásokért és külföldi befektetésekért felelős tárca nélküli miniszter felügyelete alatt marad. Az Országutak Országos Társasága visszakerül a közlekedési minisztériumhoz, ahova a tavaly decemberben alakult második Ponta-kormány előtt is tartozott.

 365 total views,  1 views today