Nicușor Constantinescu cere Parlamentului desființarea prin lege a DNA
Consiliul Județean Constanța a apreciază că „acțiunea de astăzi” în urma căreia care a fost ridicat Nicușor Constantinescu este „vădit abuzivă și inumană”, scrie într-un comunicat de presă al aceseti instituții.
Eurostat: Bulgaria şi România, cele mai mari rate din UE la supraaglomerarea locuinţelor
România şi Bulgaria au avut cele mai mari rate de supraaglomerare a locuințelor din Uniunea Europeană în 2011, arată un raport recent al biroului european de statistică Eurostat, potrivit agenţiei de presă Focus.
Statul român cheltuie 500 €/an cu un elev, la jumătate faţă de Polonia
România cheltuie anual câte 500 de euro pentru fiecare elev, acesta fiind costul mediu de finanţare per elev plătit din bugetul de 4,5 miliarde de euro pe an alocat educaţiei. Investiţiile statului român în educaţie sunt de cinci ori mai mici decât cele ale statului norvegian şi de două ori mai scăzute prin comparaţie cu cel polonez, arată datele Eurostat.
http://www.zf.ro/zf-24/statul-roman-cheltuie-500-an-cu-un-elev-la-jumatate-fata-de-polonia-11908820
Depozitele cu termene lungi au trecut pragul de 10 miliarde de lei
Clienţii băncilor au pus încă 300 milioane de lei în depozite cu scadenţa mai mare de un an în noiembrie anul trecut, ritmul de creştere a stocului accelerând faţă de lunile anterioare, determinantă pentru această evoluţie fiind scăderea ratelor de dobândă la depozitele pe termene scurte.
Ce spune comisarul european Dacian Cioloş despre intenţia ungurilor de a cumpăra masiv terenuri în Ardeal
Probabilitatea ca ungurii să pună în aplicare un program prin care să cumpere cea mai mare parte a terenurilor agricole din Ardeal, după cum anunţa recent un oficial al ambasadei statului vecin la Bucureşti, este extrem de redusă, este de părere comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş.
Decizie neaşteptată: Elveţia nu va acorda ajutoare sociale cetăţenilor UE
Guvernul elveţian a decis miercuri să nu mai acorde ajutoare sociale cetăţenilor din Uniunea Europeană care merg în Elveţia în căutarea unui loc de muncă, informează Agerpres.
Rockefeller are un plan incredibil pentru români
Renumitul grup financiar american Rockefeller a prins gustul pieţei rezidenţiale bucureştene şi îşi turează motoarele la maximum pentru 2014. Compania intenţionează să dezvolte în paralel trei proiecte cu peste 600 de apartamente
http://www.capital.ro/rockefeller-are-un-plan-incredibil-pentru-romani.html
INCREDIBIL: Ce are TOATĂ lumea şi nu are fondatorul FACEBOOK
Există vedete care nu au acasă un “lucru” pe care, teoretic, aproape toată lumea îl are.