OFICIAL! TVA la pâine scade de la 1 septembrie

Premierul Victor Ponta şi vicecepremierul Daniel Chiţoiu au anunţat că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la pâine de la 1 septembrie, iar impactul negativ al acestei măsuri, estimat la un total de 300 milioane lei, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux, precum maşini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur.

INFOGRAFIE Adevărul despre România: un sfert dintre români vor monarhie

27,2% din români ar alege ca formă de guvernământ monarhia, conform barometrului „Adevărul despre România“. Este cel mai ridicat procent din ultimii 23 de ani.

UPDATE Guvernul a încheiat negocierile pentru un nou acord cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Ce presupune acesta

Guvernul a încheiat negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru un nou acord, a anunţat premierul Victor Ponta. Acordul va fi unul de tip preventiv, adică statul român va trage sume doar dacă va avea nevoie, şi va avea o valoare între 3 şi 5 miliarde de euro.

UPDATE Dosarul „Referendumul“. Vicepremierul Liviu Dragnea, la DNA. Procurorii i-au prezentat materialul de urmărire penală

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost chemat luni la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în cazul privind fraudarea referendumului din 2012.

Speranţele primarilor incompatibili, blocate de CE

Speranţele primarilor USL declaraţi incompatibili de ANI au fost retezate brusc de Comisia Europeană. Surse guvernamentale au declarat pentru EVZ că, în ultima sa discuţie cu Bruxelles-ul, premierului Victor Ponta i s-a atras atenţia, în termeni fermi, că regimul incom patibilităţilor trebuie să rămână neatins.

Dragnea, acuzat că a fraudat referendumul prin 10 metode

Exact la un an de la tentativa de demitere a preşedintelui, Liviu Dragnea a aflat, cu probe, pentru ce acuzaţii va fi trimis în judecată.

Dan Voiculescu: „Dacă ar depinde de mine, l-aş suspenda chiar mâine pe Traian Băsescu”

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat la Realitatea TV că dacă ar depinde de el l-ar suspenda chiar mâine pe Traian Băsescu. El a precizat chiar că analizează posibilitatea de a valida acum referendumul din urmă cu un an. „Să vedem cum poate fi validat referendumul pe baza datelor de acum”, a spus preşedintele de onoare al PC.

Prima rectificare bugetară va mări deficitul de la 2,1 la 2,3%. Cine vor fi beneficiarii

Prima rectificare bugetară din acest an se bazează pe un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, iar deficitul bugetului consolidat va creşte de la 13,4 miliarde lei la 14,7 miliarde lei, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte, iar plafonul de garanţii va fi majorat cu 2 miliarde de lei.

România stă pe net din WC-ul din curte. Au mai rămas 100 de localităţi fără Internet în toată ţara şi 3,21 milioane de locuinţe fără baie 

Bill Gates visa la o lume în care în fiecare casă şi pe fiecare birou să fie un computer, iar Mark Zuckerberg a spus la un moment dat că îşi doreşte ca toată lumea să fie pe Facebook. În România, ţara cu peste o treime dintre locuinţe fără canalizare, cu WC în curte şi neracordate la reţeaua de apă, visul marilor vizionari ai lumii prinde contur: mai sunt doar 0,07% dintre gospodării, împărţite în 100 de localităţi, fără acces la Internet.

Augusztus közepéig visszafizetjük az IMF-hitelt

Magyarország a lejárat előtt, 2013. augusztus 12-éig vissza kívánja fizetni 2008-ban felvett IMF-hitelét – közölte a Nemzetgazdasági Minisztérium (NGM) hétfőn az MTI-vel.

Már nem várják az euróövezet bukását

Jóval optimistábbak a befektetők az euróövezet jövőjét illetően

 

 

Loading