Victor Ponta şi Plamen Oreşarski au convenit să intensifice cooperarea pentru aderarea la Schengen
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, sâmbătă, la Sofia, cu omologul său bulgar, Plamen Oreşarski, cei doi lideri stabilind să intensifice cooperarea pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
CNS cere Guvernului „să nu forţeze secuimea într-o spirală confruntativă”
Delegaţii la şedinţa CNS de la Târgu Mureş au adoptat un document prin care cer Guvernului „să nu forţeze secuimea într-o spirală confruntativă”, susţinând că ar putea organiza proteste dacă nu renunţă la „măsurile ce lezează integritatea teritorială” a Ţinutului Secuiesc.
Mihai Răzvan Ungureanu invită UDMR să susţină viitorul candidat al dreptei la preşedinţia României
Liderul partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a lansat vineri, la Sfântu Gheorghe, un apel către Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) de a susţine viitorul candidat al forţelor de dreapta la preşedinţia României.
Dragnea: Dacă v-aţi plâns că avem bani şi lipsesc proiectele UE, să dăm bani la POR; Ponta: Nu se poate
Vicepremierul Liviu Dragnea i-a propus vineri primului-ministru Victor Ponta să acorde Programului Operaţional Regional banii neutilizaţi în cadrul altor programe, şeful Guvernului explicându-i că realocările sunt permise doar între axele aceluiaşi program.
Terenurile agricole, noul boom imobiliar
Peste şase luni, străinii vor putea cumpăra fără nici o restricţie terenuri agricole în România. Specialiştii cred că ar putea fi un nou boom imobiliar, însă riscurile sunt pe măsură: din „nu ne vindem ţara” ajungem la „vindem România la hectar”.
http://www.cotidianul.ro/terenurile-agricole-noul-boom-imobiliar-216462/
UDMR Sfântu Gheorghe strânge semnături de la localnicii care vor să intre în procesul pentru steag
Filiala UDMR Sfântu Gheorghe a iniţiat o acţiune de strângere de semnături de la localnicii care doresc să devină parte în procesul legat de steagul oraşului, care se va judeca la Curtea de Apel Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deutsche Welle îi critică pe Antonescu și Ponta: „E curios câtă incultură şi incompetenţă istorică şi politică afişează”
Jurnaliștii de la Deutsche Welle îi critică în termeni duri pe liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu pentru că refuză să pună în aplicare rezultatele referendumului din 2009 și concluzionează că aceștia nu cred în popor.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/deutsche-welle-ii-critica-pe-liderii-usl-1043972.html
Guvernul va negocia cu FMI salarii mai mari pentru funcţionarii implicaţi în atragerea fondurilor UE
Guvernul va negocia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un sistem special de salarizare pentru funcţionarii din autorităţile de management implicaţi în atragerea fondurilor UE, care să îmbine surse de la buget şi din alocări europene, pentru a majora salariile acestora, a anunţat premierul Victor Ponta.
650 millió eurót fektettek a magyarok román cégekbe
A magyar-román kereskedelmi forgalom meghaladta a 7 milliárd eurót 2012-ben – közölte pénteken az Agerpres hírügynökség.
http://hvg.hu/kkv/20130621_650_millio_eurot_fektettek_a_magyarok_rom